Trei degete.

     SuntemOAMENI. În devenire. În beznă. În neștire. În iluzii. În doruri. În amăgiri. Într-o lume. În care. Credința e simulată. În care. Soldatul ridică Flagul alb și e AcasăLa mamă. La tată. Mortul înapoi nu se întoarce. O lume. Care-l preaslăvește pe cel care a scris fiecare Pomelnic. Nu sunt o excepție. Trăiesc. În biserică. Ascult slujba ca pe o sentință. De parcă aș FI. Energumen. Dumnezeu și-a înviat fiul. Dar cum rămâne cu ceilalți copii? EGOIST. Ca omul. L-ai făcut după chipul tău. Sting candela. Îmi spun rugăciunea înainte de culcare. Ca pe-o poezie pe care am repetat-o de o sută și o mie de ori. Pe care o uit. Pe care nu o știu. Îmi fac cruce. Cu acele trei degete. Care-mi țin pixul. Care mi-au făcut durerea-cerneală. Acele trei degete. Care au ținut creta. Au desenat trenuri pe asfalt. Spre viață. Spre a mea MAMĂ. Ai construit între noi. Distanță. Trei degete. Din care am zămislit un pistolet. Cu care am de gând să OMOR. Lașitatea. Din mine. O să țintesc în toți demonii care au supraviețuit. După iubirea ta. Spre. Destinația. Trei de șase. Nu mă lăsa.

BANG!

Morții și-au îngropat morții lor. 
Cine ne îngroapă pe noi?