Altarul vinovăției.


O să-mi ardă corpul până la cenușă.
Focul nu o să-mi atingă sufletul.
Lumină - scria pe acea ușă.
De ce acolo predomina întunericul?

O să fiu cine nu sunt.
Împins de tine,în abisul de după mâner.
Ai scos din inima mea tot ce-i mai scump.
Te-ai îmbogățit,tovarășă miner?

Să-mi spui cu ce am greșit.
Înaitez cu spatele și aerul ți-l pun în plic.
De ce până la capăt nu mai doborât?
Poate diavolul din tine,totuși,m-a iubit.


Te-ai prins ?

În capcana ce ți-am pus-o pe buze,
Ca să-ți încetinească inima și așa ursuză.
E sărutul prin care-mi cer scuze,
Pentru că am încercat să te corectez cu ceruză.

Albul aripilor tale a devenit posac.
Am crezut că poate fi reparat.
Am încercat.
Am eșuat.