Efectul dragostei.


Acomodează-te lângă inima mea
Și nu lăsa pe nimenea,
Să amputeze pulsul.

Dacă nu azi - cândva.
O să fie bine.
E adevărul.

Să-mi potoale dorul,
Nu-i lăsa.
El sfarmă distanța.

Sunt doi pași până la ea,
Până la tine.
E unul.

Ți-aș fi spus dar nu așa,
Care-i secretul,
Despre ce-i poezia.

E despre cum te-aș fi iubit,
Dacă moartea m-ar lua.
Mai mult.

E despre Tu,
Despre cum n-am găsit
Și-am născocit drum.

Prin cerul de plumb,
Luminat de tine,
Acum.

M-ai ridicat în văzduh,
Din mine vultur ai făcut.
Ocrotitor îți sunt.

Din cădere să te rump,
În inimă să te alung,
Să te ascund.

De acel te iubesc,
Pe care nu vreau să ți-l spun,
Întruna.

Să vorbească pulsul,
Pentru acest sentiment,
Nebun.

Cuprinde-mă ca să înțelegi.
E momentul în care,
Cuvântul e nul.