Amuletă.

     Sub a noastră plapumă caut al cincilea anotimp. Cu degete rupte, cu al șaselea simț. Cu inima în dinți, buzele spre tine le întind. Cu dinții în inimă, încerc să-ți spun ceea ce simt. Încet, îmi plec capul pe al tău sân, ceea ce zvâcnește acolo, înăuntru, e cel mai magnific cânt. Mi-e leac și leagăn, îmi aduce aminte cine sunt. Un copil care începe să creadă în magie, când îți zărește zâmbetul sfânt. Prin strălucirea ochilor tăi, îmi fac poteci spre al tău gând. Îmi place să te văd fericită, să-ți sărut obrazul luat ostatic de un roșu aprins. Vreau să-ți sorb respirația, să-ți aduc ca jertfă, în fiecare zi, câte un rând. Și dacă, ca un dement râd, să știi că o fac, pentru că-s iubit. Sunt în cel de-al zecelea cer. De-al tău farmec absorbit, în a ta dragoste adăpostit. Spre revedere cât de tare pot alerg, vreau să te strâng la piept, de tine să mă leg. Am să fac nenumărate noduri. Am să te cuprind de parcă după colț mă așteptă un revolver, un glonț. Te caut prin case aprinse, prin labirinte închise, prin valuri înghețate și neliniștite. Prin colții himerelor. Pe fundul ceștii fără cafea. Prin ceață și vise. Te găsesc de fiecare dată în lumea de după gratii. Arestată. Pentru TOTDEAUNA după ale mele coaste. Am să te iubesc până la căderea ultimii stele. A mea Pasăre Măiastră.