Colivă.

     Așa și nu am mai găsit bomboana înghițită de vasul cu făină. Am rupt cu pieptul panglica, am ajuns la final primul, singur. Pereții culoarelor din inimă, i-am pătat cu meschinătatea gândului. Timpul și Viitorul - Cătușe ce țin împreună, mâna și mânerul sicriului. Am decis să devin scriitor și-am pornit după succes, pe urmele întunericului. Am fost și sunt cârtița oarbă, care crede că o să vadă, lumina din capătul tunelului. Eu ca și voi, caut sens în propriile cuvinte. Nebunia asta m-a impus, să trag pe acostamentul vieții. Acum, sunt în așteptarea consecințelor. Încerc să mă conving, să-mi spun că totul e înainte, o să fie bine. Îmi mint propria persoană, iar cu oamenii sunt inexplicabil de sincer. Am riscat tot ce am avut și n-am băut vreodată șampanie. Am înțeles farsa prea tarziu și sunt nevoit să accept, hazul degetelor arătătoare. Înțeleg că realitatea o să mă găsească într-o bună zi, ascuns, după literele unei cărți. O să-mi stranguleze pletele în al său pumn, o să-mi roadă fața de perete. Din păcate, am șapte fețe. O să ard în infern, pentru că în copilărie, așteptam să moară cineva, ca să mănânc pampaselele din colivă. Sper vreascurile să fie jilave. Să trăim, să-i pomenim, talentul. Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.