Titanic.

     O cunosc de undeva, mi-a șoptit fruntea ei, pe care erau zgârâiate cu o muchie de cuțit trei litere - TIT. Deceniu după deceniu mi se strecura printre degete în timp ce cotrobăiam prin cufărul cu răspunsuri. În centrul unei intersecții colbăite mi-am vândut sufletul, ca să-mi fie dezgolită taina. Am aflat, că undeva, pe unul din colțurile rotunde ale globului, într-o căsuță protejată de Muma Pădurii, există un băiat șubred, pe a cărui frunte încrețită tolănește continuarea. Mi-am umplut gemantanul cu lucrurile necesare și-am urcat într-o pasăre de fier. Pentru mine nu există coduri indescifrabile. Am decis să aflu tot, cu orice preț, poate despre asta o să fie prima mea carte. Am înfrânt frigul, foamea, frica și am ajuns sleit de puteri față în față cu acea cocioabă. Am bătut în ușa ei pînă când mi s-a făcut pumnul violet. A venit noaptea și am decis să plec, dar m-a strigat din urmă tăcerea. Pe masă era o candelă, am aprins-o ca să dizolv întunericul și-am fost înjunghiat de șoc. Aici, au trăit doi, acei doi eram noi. Pozele noastre râdeau malefic de mine. Înspăimântat m-am apropiat de oglindă, ghici ce scria pe fruntea mea? - ANIC. M-am căutat și m-am găsit, nu-s încântat.

     Ne-am descusut, ne-am rupt în două, am adormit pe veci, în patul oceanului. Întâlnirea cu acel ghețar plutitor a fost inevitabilă. Nu există colac de salvare, pentru corabie.