Prima lopată cu pământ.

     Când talpa iubirii a atins câmpul de luptă, de sub pamântul fierbinte au început să se ridice flori. Peste fortificații, tancuri ruginite și oase tinere, se înălțau garoafe roșii și moi. Au ele ceva în comun cu vata ce savurează sângele curat și plin de noroi. Și atunci lumea s-a oprit în loc. Soldatul și-a înfipt degetele vinete și crăpate în buzunarul de lângă inimă. A scos o poză tremurând și-a sărutat-o. Totuși, iubirea are baghetă magică. Chipul angelic a trezit în el bărbatul. Din pieptu-i se rupeau urlete însetate de viață, ca niște câini din lanțuri, necunoscuți cu libertatea. Pași înainte, fără frică de Doamna cu Coasa. Omoară ca să ajungi acasă. Calcă trupurile calde și dacă e nevoie, mai trage în ele încă o dată. El vrea să-și vadă femeia în rochie de mireasă. Cu dinții smulgele mărul lui Adam. ” Dumnezeu pe toți îi iartă ”. Trezește diavolul din tine pentru că asta e singura șansă...

     Căderea a fost dureroasă. Genunchii erau lipiți de țărâna fiartă. Lumina trecea prin geamurile formate de gloanțe. Poza era întreagă. Oare iubirea e mai puternică ca moartea?!